Lidia Buble și-a șocat fanii pe contul personal de socializare. Întrebată fiind dacă îl mai iubește pe prezentatorul de la Neatza, artista a răspuns „adevărat”.
La mai bine de șase luni de la despărțire, Lidia Buble și-a pus sufletul pe tavă și a recunoscut că încă are sentimente pentru omul cu care a avut o relație cinci ani. Cântăreața a precizat însă că a acea iubire nu este la fel și că este mai mult sub forma unei bune prietenii.
„Cu riscul de a fi mâine pe prima pagină în toate tabloidele, dar îmi asum și știți că sunt sinceră și nu am ce să ascund. Da, încă îl iubesc pe Răzvan, însă nu în modul în care poate vă imaginați voi. S-a transformat într-o prietenie, nu știu. Este o altfel de dragoste”, a declarat Lidia Buble pe contul său de Instagram.
De asemenea, Buble a fost întrebată dacă e adevărat că Răzvan a fost cel care a cerut despărțirea. Lidia a ținut să precizeze că nu este deloc așa, și că totul a fost de comun acord, pentru că într-o relație deciziile se iau împreună, chiar și cele care vizează separarea.
„Într-o relație deciziile se iau împreună, deci totul a fost de comun acord. Este managerul meu și omul care mă susține cel mai mult în cariera mea și pe drumul pe care eu am ales să merg și căruia vreau să-i mulțumesc din suflet. Chiar pregătim niște proiecte super faine și curând vine și piesa nouă”, a mai spus Lidia Buble.